Páginas

Wednesday, April 30, 2008

Codul muncii

*Art. 134.
(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
- 1 şi 2 ianuarie;
- prima şi a doua zi de Paşti;
- 1 mai;
- 1 decembrie;
- prima şi a doua zi de Crăciun;
- 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
*Art. 135.
Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
*Art. 136.
Prevederile art. 134 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
*Art. 137.
(1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 135, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 136 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
*Art. 138.
Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte zile libere.

Si acum stau si ma intreb: de ce am lucrat eu in prima zi de Pasti, de ce urmeaza sa lucrez de 1 mai si despre sporul ala nu se aude nimic? X( :-w

1 comentarii:

Dianora Ungureanu-Maier said...

La noi.. sunt si legi.. sunt prevederi.. dar problema este ca nu sta nici naiba sa le respecte. Ele sunt doar ca sa dea bine :(

Siguiente Anterior Inicio
 
Din unghi ascuns Copyright © 2010 | Designed by: Compartidisimo