Páginas

Wednesday, October 29, 2008

Litiu vs. Alcool

E timpul sa vorbim despre litiu, ca si asa nu l-am mai adus de multa vreme in duscutie. Imi aduc aminte ca in momentul in care am ascultat prima data melodia lithium de la evanescence nu prea intelegeam eu la ce se refera titlul. Am crezut ca e ceva pus acolo la intamplare pentru ca suna bine pe note. (ceva gen melodia aia dragostea din tei, va mai amintiti inceputul :-j) Mai nou am descoperit ca litiul este un medicament care se utilizeaza in tratarea depresiei.
Cuvantul asta depresie mi se pare ca e din ce in ce mai de actualitate in vremurile acestea. A nu se citi emo. De fapt, cred ca oamenii au avut depresii din toate timpurile, doar ca populatia este intr-o continua crestere numerica si mijloacele de astazi incurajeaza depresia (mesaje de nu ma uita pe telefon, testamentul lasat offline pe messenger, preoti cu cont pe hi5, etc). In concluzie numarul depresiilor a crescut dar procentul zic eu ca e cat de cat acelasi.
Ca sa revin la litiu, nu prea am idee in ce fel poate ajuta la ce am scris mai sus, dar eu zic ca pana la urma tot nu are cum sa se compare cu banalul alcool etilic, cunoscut printre batrani si sub denumirea de CH3-CH2-OH. In concentratii si cantitati optime, si in amestec cu diferite alte chestii din care cea mai multa parte e apa, alcoolul iti imprima o tendinta spre confesiune sincera si fara prejudecati. Cum zicea si Einstein, cand vorbeste vinul, nu-ti mai tace gura. Tot ce trebuie sa faci e sa nu fii egoist si sa bei de unul singur. Desi cred ca e mai eficient decat mersul la psiholog, nu abuzati totusi de alcool. Incercati sa rezolvati pe cat posibil toate problemele dintr-un foc, dupa deviza rar, da' bine!
Nu va fie teama sa va usurati de ganduri grele asa la o betie, ca va zic eu, nici cainii nu musca oameni beti...

Titlul e inspirat din alt post de-al meu, mai vechi si mai amuzant ;))
Read more...

Friday, October 17, 2008

Umor ingineresc

Voi reproduce aici un un articol asa cum l-am gasit eu pe net:
Subiect de examen "Cum este iadul: exoterm sau endoterm? Motivati si argumentati". Cu cativa ani in urma, la facultatea de Inginerie Chimica a Universitatii din Oklahoma la examenul de "Termodinamica, Caldura si Transfer de Masa", dr. Schlambaug profesor de termodinamica a propus urmatoarea intrebare pentru examen: "Cum este iadul: exoterm sau endoterm"? Simtind caracterul cu umor al temei, majoritatea studentilor au incercat sa demonstreze "ceva" folosind legea lui Boyle sau alte legi ale termodinamicii. Studentul Michael Colb a dat insa urmatorul raspuns original: In primul rand trebuie postulat ca "daca sufletul exista, el trebuie sa aiba in mod obligatoriu o masa proprie". Daca sufletul are o anumita masa atunci si un mol de suflete trebuie sa aiba o anumita masa molara. Pentru a stabili daca in iad avem sau nu de a face cu un transfer de masa de suflete, trebuie determinat in ce proportie ajung sufletele in iad si in ce masura mai pleaca ele de acolo. Este justificat sa acceptam ipoteza conform careia " toate sufletele ajung in iad si ele nu mai pleaca de acolo". Justificare: In ceea ce priveste sufletele care ajung in iad, trebuie sa avem in vedere conceptele diferitelor religii din lume. Unele religii sustin ca daca nu esti membru al acelei religii vei ajunge in iad. Din moment ce exista mai multe asemenea religii, deducem ca toti oamenii si toate sufletele ajung in iad. Considerand rata de inalta crestere a populatiei Terrei si faptul ca pana la urma toti murim, deducem ca numarul de suflete din iad este in continua crestere. Daca se analizeaza cu atentie rata de modificare a volumului iadului, se poate constata faptul ca potrivit legii lui Boyle, "pentru ca temperatura si presiunea sa fie constante, raportul dintre masa sufletelor si volumul iadului trebuie sa fie constant".Astfel se formeaza doua ipoteze: * Ipoteza 1: Daca iadul se dilata mai incet decat se umple cu suflete, sau nu se dilata deloc atunci temperatura si presiunea vor creste pana cand iadul va exploda in bucati; * Ipoteza 2: Daca iadul se dilata mai repede decat se umple cu suflete atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand iadul va ingheta complet. In aceste conditiise pune problema care poate fi raspunsul corect la intrebarea initiala. Daca se accepta postulatul oferit de o fosta prietena de-a mea, potrivit caruia "mai repede ingheata iadul decat sa ma culc cu tine", si avand in vedere faptul ca pana acum eu nu am reusit sa am o relatie sexuala cu ea, atunci ipoteza 2 nu poate fi corecta. In concluzie: Iadul este exoterm. Studentul Michael Colb a fost singurul care a luat nota 10.
Read more...

Sunday, October 5, 2008

de Nichita Stanescu

Arbor invers

Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adâncă
în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pământ vrând s-ajungă.

Mereu cu creirul gol, cu ideile
răsfirate ca pe-un deal pomii rotaţi,
dus în nori, în scâteile
celor neluminaţi.
Văzut ca în apă, mereu,
şi foşnind de un vânt de pământ,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
şi-n culori ce nu sunt.

Arbor invers am rămas, rupt din sferă
cu sfera aceasta aidoma, geamănă...
Şi totul îmi pare ştiut, dar nimica
din ce ştiu cu ce este nu se aseamănă.

pentru ca aveam astazi chef sa ascult/citesc poezie
Read more...

Sunday, September 28, 2008

Victorieeeeeeee

Rapid - FC Arges 1 la 3 :>:>:> Cel mai frumos meci facut de formatia pitesteana de la revenirea in liga I. Chiar daca nu as fi tinut cu aceasta echipa tot as fi spus ca a fost o adevarata lectie de fotbal, mai ales faza primului gol... de manual.
La 2-1 am zis ca fara Pitbull Rapid e sub FC Arges. Pana la final s-a dovedit ca si cu el tot acolo e.
Nu cred ca poate cineva sa acuze arbitrajul la acest meci. Adica a fost clar ca i s-a anulat un gol Rapidului, la fel de clar cum Argesului i-a fost refuzat un penalty in prima repriza si la fel cum Marius Constantin trebuia eliminat... tot in prima repriza.
Tin sa il felicit si pe portarul Rapidului, a jucat foarte bine... pentru noi ;)) :D Cat despre Peseiro, cv-ul te ajuta sa castigi un post, dar fara rezultate e doar o hartie cu care poti sa... exact, sa te stergi la cur cu ea.

Suporteri argeseni de prin toate colturile tarii, ma-nclin, va salut!
Read more...

Sunday, August 31, 2008

Problema 4

Cum poti aproxima IQ-ul animalelor?
Sa luam exemplul cainilor ca tot ii gasim pe toate strazile. S-ar putea zice ca sunt mai la... "indelaba".
Formula de calcul pe care o propun e urmatoarea: IQ-ul tau impartit la numarul de caini necesari si suficienti ca sa te omoare, raportul asta inmultit cu coeficientul de infometare al cainilor. Fara martori si fara sa lase urme. Crima perfecta. Formula mi se pare logica deoarece in randul cainilor nu exista variatii mari de IQ iar ca sa te omoare trebuie sa se adune atatia caini, care, actionand ca un tot unitar, sa dezvolte un IQ cel putin egal cu cel pe care crezi tu ca il ai.

PS: problemele 1, 2 si 3 le gasiti cel mai repede la eticheta "pentru meseriasi"
Read more...

Friday, August 15, 2008

Incotro?

E timpul pentru o noua problema, la scara redusa, de psihologie in masa. Nu cu 4 picioare, cu doua. Iar pluralul este mase si nu mese. Ati inteles despre ce este vorba.
Drept urmare, ce parere aveti despre barbatii care isi rad parul de pe picioare si/sau maini?
Am pus intrebarea asta pentru ca imi este dat sa vad din ce in ce mai multi adepti ai acestui "curent". Si nu e greu sa imi imaginez ce o sa se intample in viitorul apropiat. Pentru ca: primul barbat care s-a epilat pun pariu ca a fost privit atat de barbati cat si de femei cu dezgust (gay mother fucker!). Apoi au inceput sa adere inca 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21... "masculi" la noua moda si reactia oamenilor a fost "hmmm" :-?. Iar astazi ma gandesc eu incotro ne indreptam? Si directia cea mai sumbra pe care o prevad e aceea in care o sa fim cu totii inghititi de acest fenomen incat o sa se ajunga in stadiul de a nu mai putea iesi in pantaloni scurti si maneca scurta pe strada fara sa fii aratat cu degetul din toate directiile si intampinat cu cuvinte de alint precum gorila/tufis/blana/captuseala/pubian di-n cap pana-n picioare :-j.
Eu unul nu o sa fiu niciodata de acord cu asa ceva. Pai cum vine asta, esti barbat sau ce p***ula mea esti?
Nu folosesc cuvinte obscene pe blog (si nu stiu de ce) dar imi permit ca in acest post sa il citez pe bunul meu prieten, groparul intelectual; deci, domnilor care va place sa purtati fusta, o muie sincera din partea mea.

P.S.: stiti ce mi-a raspuns un adept cand l-am intrebat de ce si-a "personalizat" membrele? cica asa le place fetelor. Ma cam indoiesc eu ca asa e, dar si daca ar fii, bai baiete, nu esti nimic altceva decat sclavul... femeilor. Oare sa nu mai urce el, sangele, mai sus de centura?

Astept opinii in special de la fete si de la baieti.
Read more...

Thursday, July 31, 2008

Ecuatie

Distanta dintre 30 iunie si 1 iulie = totalitatea amintirilor placute minus un weekend la mare

Poti sa gasesti solutia ecuatiei?
Read more...

Sunday, July 27, 2008

(Felix si Otilia)*Kent




P.S.: prima poza ar putea lejer sa fie utilizata in campania asta cu pozele de pe pachetele de tigari ;))
Read more...

Thursday, July 17, 2008

candy girl: uite eu ma pregatesc sa plec pana la uinrii
candy girl: tu ce faci?
candy girl: mergi la film?
hotzu: eu stau in camera
candy girl: vrei?
.....................
candy girl: mergi in parc?
candy girl: dap?;;)
.....................
hotzu: bine
hotzu: hai ca parca as mai iesi si eu la aer
candy girl: sau in tineretului?
hotzu: unde vrei tu
candy girl: :D
hotzu: deci?
hotzu: unde mergem
candy girl: sau mai bine...ne odihnim?
candy girl: ca mi-e lene
candy girl: si sunt cam obosita
candy girl: tu nu esti?

:-?? Si eu ce-ar trebui sa inteleg?

P.S.: they took our joooooobs! :-l
Read more...

Monday, June 23, 2008

Noaptea de sanziene

Sa incep prin a recomanda acest roman de Eliade care mie mi-a placut foarte mult si care e considerat, pe buna dreptate, cel mai complex roman din literatura romaneasca.
Si acum momentul mult asteptat: in fiecare an, pe 24 iunie, romanii marcheaza sarbatoarea Sanzienelor. Despre noaptea aceasta se crede ca este magica, minunile sunt posibile, fortele benefice, dar si cele negative, ajung la apogeu. Dupa unii specialisti, sarbatoarea Sanzienelor isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci inlantuite intr-o hora care se invarteste ametitor.
Legendele spun ca Sanzienele sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii. Ele se prind in hora si "dau puteri" deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. In popor se crede ca in noaptea Sanzienelor zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant.
Sanzienele reprezinta si un prilej de intalnire a tinerilor ce doresc sa-si uneasca destinele, o sarbatoare iubirii, cinstita cum se cuvine, cu cantec si joc. In ajunul Sanzienelor, fetele si baietii care urmeaza a se casatori se aduna spre seara in sat. E veselie, voie buna si toata lumea e cu sufletul deschis.
Batranii vorbesc ca in noaptea de Sanziene, ielele se aduna si danseaza in padure. Cine le vede ramane mut pentru totdeauna sau damblageste. Tot ei cred ca cine nu respecta Dragaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spala, coase sau matura in acea zi poate muri inecat ori trasnit. In popor se spune ca fetele care vor sa se marite repede trebuie sa se spele cu roua. Insa, pentru ca acest scaldat ritual sa aiba efectul scontat, se respecta anumite conditii: in zori, din locuri necalcate, babele strang roua Sanzienelor intr-o carpa alba, de panza noua, apoi o storc intr-o oala noua. In drum spre casa, ele nu vorbesc deloc si mai ales nu trebuie sa intalneasca pe nimeni. Daca toate acestea sunt implinite, cine se spala cu roua respectiva va fi sanatos si dragastos peste an. Femeile maritate pot face si ele acest ritual, ca sa fie iubite tot anul de sot si sa aiba copii frumosi si sanatosi.

Cine are curaj sa vina la noapte prin padurea Baneasa, locul unde incepe actiunea romanului? Sau macar la o bere prin apropiere... :D
Read more...

Monday, June 16, 2008

Last baby toy



Mi-am luat si eu o jucarie de-asta de imortalizat timpul.
"Sony W120 is packed with the latest Sony technology to widen your creative options and guarantee even more fabulous memories. The Sony CyberShot W120 boasts 7.2 effective megapixel resolution, plus Smile Shutter, Face Detection, Super SteadyShot and a 4x Carl Zeiss optical zoom lens."
Si ce o aseamana cel mai mult cu yahoo messenger e functia de smile shutter: "Another Sony first, Smile Shutter waits until the subject smiles before firing the shutter to ensure happy faces in every frame"
Si acum... pozeeeeee :-j
Read more...

Saturday, June 7, 2008

Subliminal



Nu avea rost sa pun tot filmuletul ca oricum il stiti cu totii, circula de ceva vreme pe internet. Da ma, ala e, cu proasta aia care se dezbraca in metrou de era sa ii cada mosului valiza de pe genunchi. >:)
Acum sa va zic si parerea mea. Nu e vorba despre cersetorie, despre un pariu pierdut, de moralitate crestin ortodoxa sau despre un act de "caritate" ci, asa cum o arata si poza, despre reclama mascata. Aceea e, pentru cunoscatori, galetusa in care se pune la pachet meniul family la KFC :D
Read more...

Sunday, June 1, 2008

Vise, fiule, vise!

Am visat aseara ca ma uitam la meci. Romania - Franta. Si ghici cat era scorul la pauza? ;;) 1 la 0 pentru Romania, gol dat dintr-un penalty scos de Margaritescu (nici macar nu stiu daca e chemat la nationala).
Scorul final nu il stiu. De ce? Am adormit... in vis! :))
Pe bune!
Read more...
Siguiente Anterior Inicio
 
Din unghi ascuns Copyright © 2010 | Designed by: Compartidisimo